Ce este o relație toxică?

Din cauza efectului dăunător al interacțiunii negative constante asupra sănătății, este important sa fii conștient de semnele unei relații toxice.

Este adevărat că unele relații din viața noastră sunt mai dificile și necesită mai multă muncă pentru a le cultiva. Însă cum facem distincția între provocările normale ale oricărei relații și una cu adevărat toxică?

O relație toxică este una în care oamenii relaționează într-un mod disfuncțional, nu are la bază sentimente de reciprocitate și cel puțin un partener provoacă rău, indiferent dacă în mod intenționat sau nu. Este în mod constant neplăcută și obositoare, există un dezechilibru de putere între cele două persoane iar emoțiile negative le depășesc pe cele pozitive.

Acest tip de interacțiuni pot fi traumatizante și pot lăsa daune emoționale permanente. Cercetările arată că relațiile disfuncționale îți pot afecta imunitatea și îți pot degrada sănătatea fizică și psihică. 

Nu există relație perfectă. Toate conexiunile interumane au de-a lungul timpului suișuri și coborâșuri, însă în mare parte ele ar trebui sa fie o sursă de bucurie și confort psihic.

Tu ești singura persoană care poate conștientiza dacă o relație îți aduce beneficii sau nu. Dacă însă cineva îți amenință în mod constant bunăstarea emoțională și fizică, sunt șanse mari să te afli într-o relație toxică.

Semnele unei relații toxice

Majoritatea oamenilor se întreabă la un moment dat dacă au parte în viața lor de relații toxice. Dacă și tu te afli printre cei care încearcă să lămurească  acest aspect, te invit să observi  dinamica relației și pattern-ul de comportament al amândurora.

 Iată câteva semnale de alarmă la care ar trebui să fii atent atunci când evaluezi  o relație:

  • Ai un sentiment de nefericire persistentă în preajma celuilalt (te simți trist, furios, anxios sau resemnat)
  • Ești criticat, invalidat, jignit sau  pedepsit în mod constant
  • Ai o comunicare deficitară cu persoana respectivă (nu te simți liber să îți comunici nevoile și dorințele, te simți judecat sau pur și simplu nu se ține cont de părerea ta)
  •  Dăruiești mai mult decât primești în acea relație (nevoile și dorințele celuilalt sunt prioritare, tu  contezi mai puțin sau deloc)
  • Îți afectează stima de sine (te simți rușinat și lipsit de valoare în compania celuilalt pentru că spune și face lucruri care te determină să te simți prost în legătură cu propria persoană)
  • Te simți nesprijinit (nu poți fi tu însuți în această relație, nu reușești să împărtășești lucruri importante din viața ta)
  • Ești controlat  (ești verificat constant, tot ceea ce spui și faci este pus sub semnul îndoielii)
  • Ești manipulat (cealaltă persoană încearcă să-ți  controleze deciziile, acțiunile sau emoțiile)
  • Ești secătuit de energie (ești mereu epuizat din punct de vedere mental, emoțional și chiar fizic)

Tipuri de relații toxice

tipuri de relatii toxice

Sursa: Pixabay.com

Atunci când ne gândim la relații toxice, tendința este să le luăm în considerare numai pe cele romantice. În realitate, putem avea o relație disfuncțională cu oricine: prieteni, colegi de muncă sau de școală,vecini, parteneri de afaceri, membrii ai familiei noastre .

Iată câteva profiluri psihologice care sunt extrem de vătămătoare pentru bunăstarea ta emoțională:

  • Paranoicul este o persoană care indiferent ce faci sau spui va fi suspicios și neîncrezător în relație. Va pune întotdeauna la îndoială intențiile tale, iar dacă va reuși să se apropie de tine, o va face  greu și cu multe măsuri de precauție.

Însă o relație , indiferent de natura ei, nu presupune să-ți justifici fiecare faptă, să aduci probe de corectitudine morală și să te justifici constant pentru cine ești și ceea ce faci.

  • Narcisistul se consideră special și unic, este egocentric, arogant și lipsit de empatie.

Deși stima de sine este unul din elementele de bază ale bunăstării psihologice, în cazul narcisistului, ego-ul atinge o formă maximă.

O relație sănătoasă presupune un schimb afectiv între cele două persoane, un echilibru în a da și a primi. O persoană narcisică va fi complet dezinteresată să țină cont de nevoile și dorințele tale, nefiind deloc preocupat de efectele pe care acest comportament egoist îl are asupra ta.

  • Obsesiv-compulsivul este o persoană rigidă, inflexibilă, cu standarde înalte, care controlează și stabilește reguli permanent. Spontaneitatea și naturalețea reprezintă surse de stres pentru el. O relație cu un obsesiv-compulsiv este dificilă și epuizantă pentru că oricât de mult te-ai strădui, nu te poți ridica la înălțimea standardelor sale. Are  așteptări exagerate și nu este niciodată mulțumit: întotdeauna e ceva ce puteai face mai bine.

  • Pasiv-agresivul se confruntă cu o ambivalență interpersonală: pe de o parte simte că are nevoie de cealaltă persoană, pe de alta simte o mare aversiune față de orice tip de “control”. Are un comportament evaziv și provocator care stârnește  iritare și frustrare:  are tendința de a fugi de responsabilități, își îndeplinește prost sarcinile, este lipsit de punctualitate și manifestă o doză de cinism care te va frustra de fiecare dată când veți interacționa.

Ce ai de făcut dacă te afli într-o relație toxică?

  • Abordează cealaltă persoană, comunică-i aspectele care te deranjează și decideți împreună dacă sunteți dispuși sa faceți schimbări pentru a schimba dinamica relației
  • Pune limite sănătoase, delimitând clar teritoriul și spațiul personal
  • Nu ceda nici unui tip de manipulări, indiferent de situație
  • Nu oferi justificări dacă pretențiile celuilalt îți par ofensatoare și incomode
  • Străduiește-te să fii asertiv cu privire la dorințele și nevoile tale în această relație
  • Limitează timpul petrecut cu persoanele care îți provoacă nefericire și te secătuiesc emoțional
  •  Conștientizează că unii oameni nu sunt dispuși să se schimbe, în special cei care suferă de tulburări de personalitate.
  • Dacă ai făcut tot ce îți stă în putință ca relația să se schimbe iar asta nu s-a întâmplat, o soluție ar fi să renunți la relația cu această persoană. 
  • Lucrează la respectul de sine, implică-te în activități care îți plac sau care îți cresc sentimentul de eficiență
  • Încearcă să petreci cât mai mult timp cu persoane echilibrate emoțional, care îți respectă drepturile și nu te rănesc
  • Împărtășește cu familia și prietenii prin ceea ce treci, o perspectivă diferită asupra lucrurilor poate ajuta
  • Ai grijă de tine mergând la terapie

Cum putem evita o relație toxică?

  1. Cunoaște-ți stilul de atașament

Legăturile de atașament din copilărie creează un manual de instrucțiuni pentru relațiile noastre viitoare. Este vorba despre  condiționări profunde și subtile, la nivel inconștient, care continuă să joace un rol important pe tot parcursul vieții noastre, indiferent dacă vorbim despre relații romantice sau de alt tip.

 Fiecare stil de atașament corespunde unui set unic si distinct de convingeri legat de propria persoană și de relațiile cu persoanele semnificative din jurul nostru. 

Teoria atașamentului distinge 3 stiluri: atașamentul securizant– cei care au acest stil sunt persoane  care se simt confortabil în intimitate și oferă stabilitate în relații, atașamentul anxios– cei care sunt sensibili la respingere, foarte preocupați de relațiile lor și în permanență îngrijorați în legătură cu disponibilitatea celor din jur pentru ei și stilul evitant– persoane care echivalează intimitatea emoțională cu pierderea independenței  și încearcă în permanență să limiteze apropierea celorlalți de ei.

  1. Identifică modul în care te simți în relație

O relație sănătoasă îndeplinește nevoile emoționale ale ambilor parteneri. Îți aduce împlinire sufletească, securitate emoțională, încredere și intimitate autentică. Pentru că oamenii cu care te înconjori îți influențează puternic echilibrul emoțional si starea de sănătate fizică, este esențial să identifici încă de la început dacă relația respectivă îți aduce liniște sufletească.

Conștientizarea este primul pas. Uită-te atent la relația ta și fi onest cu tine însuți: este o relație bună pentru tine? Îți aduce beneficii sau îți impactează negativ diferite arii ale vieții tale? 

 În cazul în care relația este una care îți aduce insatisfacție și te epuizează din punct de vedere emoțional, este timpul să o reevaluezi.

  1. Învață să spui “nu”

Dacă ești un “people pleaser”, găsești că este foarte dificil să refuzi pe cineva. Numai că atunci când întotdeauna pui nevoile altora mai presus de nevoile tale, vei ajunge să ai resentimente. În plus, această dinamică în relațiile tale te împiedică să înțelegi ce vrei și de ce ai nevoie – cine ești tu cu adevărat.

Învață sa tolerezi emoțiile negative ale altora și străduiește-te să te înconjori de oameni cărora le pasă de nevoile tale, îți solicită părerea și o respectă.

  1. Alege o cale diferită

Dacă simți furie, vină sau alte emoții negative  care persistă și îți afectează funcționarea zilnică, ia in calcul să mergi la terapie. 

În cadrul unui demers psihoterapeutic vei explora împreună cu psihoterapeutul cât de diferită ar fi viața ta dacă ai avea mai mult control asupra gândurilor și emoțiilor tale. Să  te cunoști cu adevărat si să-ți înfrunți vulnerabilitățile reprezintă modalitatea optimă de a te pregăti să limitezi sau să părăsești o relație care nu îți aduce liniște sufletească.

Acum, din ipostaza de adult, ai șansa de a învăța pe cont propriu cum să aduci în viața ta persoane care să îți aducă mulțumire și satisfacție sufletească. Deși drumul poate fi anevoios, este cât se poate de realizabil. Și este  unul dintre cele mai mari daruri pe care ți-l poți face, întrucât relațiile reprezintă un aspect esențial al vieții noastre, în care investim foarte mult timp, energie și sentimente.

Lasă un răspuns

Recenzii de la clienți:

Iris E.
Prima ședință cu Sabina m-a pus pe gânduri. E calda, te asculta și ce e mai important, nu te judecă. Am considerat că e nevoie să meargă copilul la psiholog, dar, după primele 30 de minute de discuții ,am realizat că eu sunt cea care trebuie sa urmeze o terapie. Un adevărat profesionist și se vede că își face meseria cu plăcere.
Gabriela D.
In urma sedintelor mele cu Sabina, as putea spune ca : -Asculta activ; -Ofera indrumari bazate pe experienta profesionala si nu dupa propria parere; -Creeaza un mediu relaxat, in care te simti in siguranta si iti ofera incredere in tine, astfel incat ajuta sa gasesti singur raspunsurile dilemelor in care te gasesti.
Delia, 25 ani, Bucuresti
Daa, chiar zilele astea vorbeam cu o colega de munca cat de important a fost sa incep terapia si mai ales cu un terapeut care stie ce face. Eu sunt o persoana care are nevoie de planuri pentru orice si mi-a placut ca de la inceput mi-ai facut un plan"ne ocupam de asta si de asta" nu au fost intalniri in care doar sa vorbim. Imi dau seama ca am evoluat mult de cand fac terapie cu tine.Am inceput sa ma cunosc si sa ma inteleg, ba chiar am fost si socata sa aflu lucruri despre mine. Ceea ce m-a ajutat sa accept anumite chestii la mine, pentru ca acum stiu sursa.
Delia, 25 ani, Bucuresti
Nu m-as fi gândit niciodată ca pot avea niste tulburări neurologice. Credeam ca sunt doar mai inceata la minte sau ca incep sa innebunesc si de aia am ganduri random si ciudate:)). A contat mult sa aflu lucrurile astea pentru ca pot lucra direct cu ele, nu mai sunt niste intrebari pline de teama. Acum reusesc de mai multe ori sa-mi scot filtrul negativ cu care cred ca ma priveşte lumea si sa nu ma mai critic atat de mult. Simt ca mai am mult de lucru la mine, dar in sfarsit simt ca ma duc in directia buna, cu ajutorul tau si iti multumesc mult pentru asta. Chiar tot aud de la cunoscuți ca le este greu sa dea de terapeuți buni si cu care sa fie conectați. Eu ma bucur ca am gasit din prima.
Roxana 25 ani, Bucuresti
Cu ajutorul tau am reusit sa schimb foarte multe la viata mea. Desi eram deja "pasionata" de a evolua, tu m-ai ajutat sa fac un progres enorm, ce singura mi-ar fi luat mult prea mult timp sau poate chiar niciodata. M-ai readus cu picioarele pe pamant in momentele de anxietate si m-ai calmat in situatiile de criza. Cu ajutorul tau am renuntat la obieceiurile proaste si le-am inlocuit cu unele sanatoase. Mai ales "obiceiurile mentale" ce ma tineau pe loc. M-ai facut sa vad dincolo de limitele pe care singura.
Geani 32 ani, Arges
Cand văd atâtea feedback.uri pozitive, ma gandesc la magia pe care ai făcut o cu mine in 3 luni jumate de terapie..cum eram atunci si cum sunt acum... Zilele bune, vibe.ul, pofta de viaţa pe care le am acum ti se datoreaza ţie.. Ma bucur ca un simplu search pe google cand am cautat terapeut, a gasit persoana potrivită!
Anonim
Simt că terapia cu tine chiar m-a schimbat mult. Am o relație mai bună cu părinţii mei acum și sunt mai prietenoasă, mai comunicativă. Un lucru important este că învăț să mă iubesc. Mereu vin cu bucurie la ședințe pentru că am ocazia să descopăr lucruri noi la mine şi simt că vin într-un spatiu sigur și prietenos, unde mă simt mereu ascultată și susţinută.
Ioana, 24 ani, Bucuresti
Hello! Am inceput terapia cu dumneavoastra intr-un moment in care nu ma simteam deloc bine cu mine, iar din partea fostului terapeut nu mai vedeam rezultate. Am simtit de la prima sedinta ca sunteti persoana potrivita, iar acum, 5 luni mai tarziu, sunt in cea mai buna stare din ultimii 4 ani. Intrucat m-ati ajutat sa-mi schimb modul de gandire, am reusit sa eliminam starile de panica si sa reducem considerabil anxietatea, iar pentru asta sunt foarte recunoscatoare.
Irina, 32 ani, Bucuresti
Hello Fac asta cu placere! Poti sa postezi, nu ar trebui sa fie un secret pentru nimeni ce reusesti sa faci in munca ta De cand lucram impreuna pentru mine schimbarea este evidenta, mi se pare ca reusesc un pic mai bine sa ma controlez atunci cand sunt anxioasa, abordarea ta ma ajuta sa ma gandesc mai mult la comportamentul meu si sa controlez reactii despre care acum stiu ca nu sunt cele mai potrivite. Poate cel mai important lucru e ca acum ma gandesc mai intai la mine iar asta e ceva minunat. Sedintele noastre sunt ca niste mici suete, ghidate de un profesionist, care ma ajuta sa inteleg mai bine cine sunt. Ador si recomand!
Adrian, 38 ani,Bucuresti
Bună! Vreau să ştii că sînt bine, mă simt mult mai relaxat și, totodată, mai confortabil în a accepta ce merge și ce nu merge. Îndrăznesc chiar să spun că a cam mers, de cînd nu ne-am văzut. Cum știi, am obiceiul și bucuria să mulţumesc celor care lasă ceva urme în mine, aşa că îți mulțumesc nu atît că mi-ai dat „soluții”", cît că m-ai învățat să le caut singur. Ca profesor, știu că asta valorează mult mai mult decît orice de-a gata și sînt convins că ştii şi tu.
Lucian, 32 ani, Belgia
Cred ca decizia de a începe sa fac terapie cu tine a fost una din cele mai bune decizi pe care le am luat, deși la început m am apucat sa fac şedinţa ca să pot,, salva " alte persoane tu eşti cea mare mi a deschis ochii sa îmi vad de problemele mele și nu de probleme altora. Sunt doi ani de când facem terapie în care simt ca m am schimbat destul de mult, am început sa ma descopăr pe mine, sa îmi dau seama prin ce am trecut și sa vad ca nu eu eram vinovat cum tot timpul ma simţeam.
Lucian, 32 ani, Belgia
Ești o persoană care întotdeauna a avut răbdare cu mine, mi a dat numai sfaturi bune, recunosc ca unele sfaturi nu le urmam din încăpăţânare sau din faptul de nu a pierde unele persoane, dar mereu s a dovedit ca ai avut dreptate. Eu îți mulțumesc mult pentru toată răbdare avuta, toate sfaturile şi voi continua sa lucrez cu tine pentru ca îmi aduci doar lucruri bune în viata mea. Te recomand tuturor, mereu ai fost acolo când am avut nevoie nu am primit niciodată vreun refuz din partea ta iar lucrul acesta înseamnă mult pentru mine.

Psihoterapie individuală

adolescenti, adulti, online
300 lei
  • Durată ședință: 50 min

Grupuri & workshopuri

.
Preț anunțat pe Social Media
înainte de fiecare eveniment
  • Durată ședință: 50 min
Toate drepturile rezervate SabinaVasile.ro
Close Menu