Exista copii care au dificultati in a adormi noaptea sau care nu au avut niciodata un ciclu firesc al somnului. Parintii lor sunt stresati si epuizati, au sentimentul ca nimic nu functioneaza sau ca abilitatile lor parentale sunt deficitare.
Cand exista probleme de somn este important in primul rand sa fie eliminate probleme medicale (apnee, reflux gastric, infectii, alergii). Dupa ce sunt eliminate cauzele medicale ale dificultatilor de somn, ne putem gandi la alte motive: un istoric de traume organice, existenta unor stresori psihologici in viata copilului (spre exemplu un episod de boala mai severa, plecarea departe de casa, de persoanele semnificative din anturajul familial, etc) un atasament insecurizant, un nivel ridicat de stres al mamei (exista studii care arata ca mamele depresive si anxioase transmit tensiunea copiilor lor).
Unii copii se nasc cu o iritabilitate biologica, au hipersensensibilitati senzoriale (sunt mult mai predispusi a fi sensibiil la atingere si/sau la zgomot), motive care ii impiedica sa se calmeze, sa se simta bine in pat si sa adoarma. Altii au dificultati de autoreglare afectiva, tolereaza cu greu tranzitia de somn la cea de veghe si invers, astfel ca de obicei se trezesc din somn plangand.
Exista si un grup copii care au dificultati cu somnul deoarece parintii nu i-au lasat sa invete sa adoarma singuri, astfel ca de cate ori se trezesc, au nevoie de prezenta parintilor pentru a readormi.
Uneori, parintii care isi duc copiii la cresa sau ii lasa in grija unei bunici sau bone experentiaza un sentiment de vinovatie pentru ca cei mici petrec atat de mult timp fara ei si au dificultati in a-i lasa sa doarma singuri noaptea. Alti parinti pot simti ambivalenta in a-si lasa copii sa doarma singuri din cauza unor temeri din propriul lor trecut. Alteori parintii au nevoi afective nesatisfacute, pe care le satisfac prin copii (se intampla adesea sa apelam la copiii nostri pentru a obtine afectiunea care ne lipseste din relatiile cu adultii, dar asta e un subiect foarte complex si foarte sensibil, ar merita o postare separata).
Adultii trebuie sa constientizeze ca este bine ca cel mic sa doarma intr-un spatiu al lui (dupa varsta de 7 luni, cu exceptia unor situatii speciale), iar daca invata sa doarma singur va dobandi constiinta de sine si pe cea a separarii de ceilalti si va avea posibilitatea de a se simti in siguranta cand este doar el, inlesnind stima de sine si increderea in sine.
Copiii care adorm singuri si-au dezvoltat abilitatea de a se autocalma. Cheia pentru a-l face pe un copil mic sa se calmeze este sa fie asezat in patut cand este treaz, dandu-i un obiect care sa il ajute sa adoarma (o jucarie de plus sau o paturica speciala). Copiii care folosesc obiecte de calmare pentru a adormi singuri, le vor folosi si in timpul noptii daca se trezesc. De aceea, este important ca parintii sa-l ajute pe copil sa isi aleaga un obiect pe care sa il tina in brate atunci cand e treaz, dar si la somn (este util ca mama si tata sa poarte acest obiect dupa ei, oferindu-i in ochii copilului statutul de obiect de atasament, si impregnandu-l cu mirosul lor).
Ajuta de asemenea un program predictibil de alimentatie, somn si baie. Activitatile linistitoare de la sfarsitul zilei, il vor ajuta pe copil sa se pregateasca pentru somn. In plus, este important ca adultii sa reziste tentatiei de merge la copil la orice murmur sau scancet, oferindu-i celui mic ragazul necesar pentru a adormi singur.